Totalul afișărilor de pagină

duminică, 27 aprilie 2014

Delegarea competentelor ! Acarizarea Romaniei !

Chiar nu mai inteleg nimic! Cum adica poti fi imperfect dar nu in totalitate?
Presedintele a promulgat legea prin care primarii scapa de raspundere. Vicele dusmanilor il lauda!
Este oare ceva de laudat in aceasta lege?
NU!!!
Delegarea competentelor reprezinta ACARIZAREA ROMANIEI!
Iata povestea domnului Paun Ion. UNICUL VINOVAT al accidentului feroviar din statia Vintileanca in data de 2 iulie 1923.
""Un tren accelerat care venea de la Bucureşti şi se îndrepta spre Iaşi s-a ciocnit, în staţia Vintileanca, în jurul orelor 11:00, cu un tren de marfă, provocând moartea a 60 de oameni şi rănirea a peste 100 persoane, aşa cum anunţau iniţial ziarele. Nefericitul accident ar fi fost cauzat de faptul că acarul nu a observat că acul macazului, manevrat pentru a trece un tren de marfă pe altă linie, s-a defectat şi nu s-a închis, iar trenul de persoane, intrat cu viteză în gară, a fost îndrumat tot spre linia unde se afla trenul de marfă, ciocnindu-se de acesta.
Totuşi, dimensiunile impresionante ale accidentului au avut la bază un cumul de cauze şi circumstanţe nefericite. Iată: pentru că avea o întârziere de cinci minute, mecanicul trenului de persoane a plecat rapid din gara Mizil, intrând la locul accidentului cu o viteză de 50 km/h. O viteză mai mică ar fi făcut ca evenimentul să fie unul minor şi poate fără victime. Rezultatul coliziunii a fost distrugerea a şase vagoane ale trenului de marfă şi, cel mai grav, a două vagoane de clasa a III-a, a unui vagon poştal şi a unuia de bagaje din garnitura trenului accelerat. Distrugerea celor două vagoane de călători – supraaglomerate, ca toate trenurile timpului – a avut drept consecinţă principală numărul mare de morţi şi răniţi. Între aceştia, numeroşi săteni şi numeroşi soldaţi, care călătoreau cu trenul respectiv.
După producerea accidentului, acarul (ca şi ceilalţi angajaţi ai staţiei CFR Vintileanca) a fugit; motiv pentru care el a fost socotit din prima vinovat – de ce să fi fugit dacă nu se simţea cu musca pe căciulă? Drama a fost amplificată şi de cruzimea unei bande de hoţi din zonă care a jefuit morţii, dar şi victimele aflate încă în stare de şoc şi incapabile să schiţeze vreun gest de apărare. Evenimentul a stârnit vâlvă în societatea românească. La faţa locului au sosit autorităţi, medici, ziarişti din Prahova, Buzău, Bucureşti, iar când trenul cu răniţii de la Vintileanca a ajuns în Gara de Nord, însuşi Carol, prinţul moştenitor, a venit să-i încurajeze pe răniţi.
Peisajul sinistru al accidentului, depunerea cadavrelor într-o magazie, poveştile traumatizante ale supravieţuitorilor, zvonurile despre acarul beat care s-ar fi sinucis după ce fusese alergat de călători, fotografiile de la locul accidentului, înmormântarea comună a victimelor în apropierea gării, participarea rudelor celor decedaţi, a ministrului Lucrărilor Publice, Traian Moşoiu, a episcopului de Buzău, care a şi oficiat slujba comună – toate acestea au fost pe larg relatate de o presă avidă după senzaţional, într-o perioadă a anului, vara, când nu se prea întâmplau evenimente deosebite. De aceea, toată vara lui 1923, presa a tratat pe larg, cu acribie, tragicul eveniment.""
Sancţiunile aplicate de CFR în urma anchetei au fost următoarele: acarul Păun a fost destituit şi deferit justiţiei, care l-a condamnat la închisoare; frânarul trenului de marfă a fost, la rândul său, destituit şi deferit justiţiei; mecanicul locomotivei trenului de călători a fost amendat şi sancţionat cu neavansarea pe o perioadă de doi ani; impiegatul de mişcare şi şeful gării Vintileanca au fost destituiţi.
Felicitari domnilor! O tara de Acari Paun! care probabil vor ajunge si prin puscarie.
Ca doar modelul exista de 90 de ani.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu